PROCESUL DE MEDIERE
În cadrul şedinţelor de mediere pe lângă persoanele aflate în conflict pot participa, persoane alese de părţi de comun acord (rude, prieteni, avocaţi, experţi, etc.)
Care este rolul clienţilor?
- Clientul este acela care controlează rezultatul sau felul în care se încheie o mediere.
- Cu ajutorul mediatorului clientul:
- stabileşte care sunt chestiunile ce vor fi discutate;
- explică felul în care disputa afectează pe toţi cei implicaţi;
- exprimă îngrijorarea pe care disputa în cauză i-o provoacă, nevoile, spaimele, aşteptările, dorinţele sale;
- caută să înţeleagă care sunt preocupările celorlalţi participanţi;
- ia deciziile (cooperând şi ţinând cont de sfatul rudelor, prietenilor, avocaţilor, experţilor, etc.), în cazul în care aceştia sunt prezenţi, sau la nevoie se poate consulta cu aceştia.
La mediere am nevoie de avocat?
Deoarece persoanele implicate într-o dispută sunt cele care iau deciziile, acestea vin la mediere de obicei fără avocaţi.
Care este rolul avocatului într-o mediere?
Avocatul acţionează într-o mediere ca persoană de sprijin – ca o resursă de informaţii juridice şi ca sfătuitor pentru clientul său.
Avocatul asistă clientul astfel:
- lucrează împreună cu clientul la dezvoltarea unei strategii de negociere;
- îşi ajută clientul să identifice şi să dezvolte noi căi de rezolvare a disputei, căi ce nu ar fi posibil de urmat în cazul unui proces în instanţa de judecată;
- face o evaluare a posibilităţilor pe care clientul său le are de a încheia sau nu o înţelegere, inclusiv o evaluare a ceea ce se poate întâmpla dacă disputa nu este rezolvată prin mediere;
- se asigură că orice acord la care se ajunge are la bază înţelegerea deplină a tuturor aspectelor, că acesta nu este făcut sub nici un fel de presiune şi că este aplicabil din punct de vedere legal.
Fazele si Etapele procesului de mediere:
1. Faza procesuala de Premediere este etapa care pregateste procesul propriu-zis de mediere. Incepe prin declansarea procesului de mediere prin contactarea mediatorului de catre o parte sau de catre ambele parti.
a) Daca ambele parti reusesc si sunt dispuse sa vina in biroul mediatorului, acesta incepe, dupa o prima relationare cu partile, afland de la acestea date preliminarii despre conflict SubEtapa de informare privind medierea. Aceasta este practic prima sedinta a partilor si a mediatorului, asezati la aceeasi masa de discutii. Acesta etapa consta intr-un dialog al mediatorului cu cele doua parti, in care mediatorul explica partilor, cu referinta la conflictul lor, avantajele si scopul medierii, principiile medierii, regulile procesului de mediere, si prin tehnicile sale persuasive le determina sa accepte medierea, ca astfel, singure sa isi rezolve divergentele si sa ajunga la o solutie convenabila, pe care in instanta nu o vor gasi. Scopul Mediatorului atat in aceasta faza de premediere, cat si in urmatoarele este sa convinga partile sa ajunga la o solutie, sa isi rezolve disputa prin mediere, in mod amiabil. Acest scop ghideaza orice etapa a procesului de mediere, si orice tehnica si procedura folosita de mediator.
b) Daca la mediator se prezinta doar o singura parte, mediatorul ii explica acesteia ca in cadrul Procesului de mediere trebuie sa fie prezente ambele parti. Astfel partea care este la mediator poate decide ca ea sa aduca cealalta parte la mediator, si apoi fiind amandoua partile in biroul mediatorului, se reia procedura de mai sus, de la punctul a. Partea care a venit la mediator poate decide deasemeni, ca mediatorul sa faca demersurile necesare pentru a o invita pe cealalta parte la Mediere. In acest sens, il mandateaza pe mediator printr-un Contract de Pregatire a Medierii, sau de Premediere, sa faca toate demersurile necesare ca cealalta parte sa ajunga la mediere si astfel, impreuna, sa incerce sa rezolve conflictul dintre ele in prezenta si sub asistenta specializata a mediatorului. Tot in acesta etapa Mediatorul obtine datele de contact de la partea respectiva, atat cat ii sunt cunoscute partii prezente la mediator. Acest contract este in fapt un mandat cu titlu oneros, partea care va mandata pe mediator va trebui sa plateasca o anumita suma de bani mediatorului pentru eforturile si costurile ocazionate de invitarea celeilalte parti.
Odata semnat Contractul de Pregatire a Medierii, Mediatorul trimite o invitatie prin curier sau posta partii respective in care, ii explica pe scurt procedura medierii si stabileste o data, o ora si o locatie, unde partea este invitata sa participe la o procedura de premediere, gratuita si fara nici o alta obligatie pecuniara din partea ei. Mediatorul (este recomandabil) poate lua legatura cu partea prin email, telefonic, poate chiar stabili o scurta intalnire cu aceasta, face toate demersurile necesare pentru a o indruma sa se alature celeilalte parti in procedura de mediere, pentru o solutionare rapida si mult mai putin costisitoare a conflictului / litigiului. Odata ce partea respectiva accepta sa vina la biroul de mediator, Mediatorul contacteaza si partea care l-a mandatat, si la ora stabilita, la locul stabilit (de regula sediul mediatorului), se incepe Etapa de informare privind medierea, asa cum este descrisa la punctul a.
Dupa Etapa de Informare Prealabila privind Medierea, partile, in virtutea principiului autodeterminarii (principiu care guverneaza toata fazele si etapele procedurale, in sensul ca in orice moment partile pot lua decizia de a ramane sau nu la masa de mediere), pot fie sa accepte sa medieze cazul, fie sa nu accepte medierea, chiar si nemotivat.
Daca accepta medierea se trece in Faza procedurala de Mediere Propriu zisa, care incepe cu semnarea contractului de mediere. Daca partile nu accepta medierea, li se va inmana de catre mediator, la cerere, un Certificat de informare, care va confirma ca partile au parcurs Sedinta de Informare privind Medierea, in care li s-a explicat avantajele, scopul, principiile si regulile medierii. Daca nu opteaza pentru mediere, considerandu-o inoportuna in acel moment, Certificatul le foloseste in procesul judiciar unde judecatoul ia act de faptul ca au indeplinit obligatia legala de a parcurge etapa de Informare privind Medierea, obligatorie conform legislatiei actuale. Pe toata durata procesului judiciar partile pot reveni oricand la mediator pentru solutionarea prin mediere a litigiului lor.
2. Faza Procesuala de Mediere Propriu zisa. Daca partile, in urma parcurgerii primei Faze a Procesului de Mediere, accepta sa isi rezolve conflictul / litigiul prin mediere, semneaza Contractul de Mediere pus la dispozitia lor de catre Mediator, si Medierea propriu zisa poate incepe. In cadrul medierii Propriu zise, partile, sub asistenta directa a mediatorului, prezinta, fiecare, conflictul asa cum este vazut de fiecare. Ulterior prezentarii detaliate a conflictului, mediatorul si partile, printr-un dialog elegant, lamuresc impreuna aspecte ale conflictului care sunt privite intr-un mod diferit de catre parti. Mediatorul cauta punctele cheie la conflictului, ca rezultat al diagnosticarii conflictului, factorilor structurali ai lui, sursei lui, amplorii lui, si posibilitatilor si alternativelor de solutionare. Partile, intr-un cadru confidential, impreuna si cu ajutorul mediatorului, vor alege solutiile potrivite pentru a pune capat situatiei si starilor conflictuale, pentru a gasi o solutie reciproc avantajoasa si convenabila, de tip WIN – WIN (CASTIG – CASTIG), o solutie pe care nicioddata nu o vor vedea la o instanta unde solutia este de tip WIN – LOST ( CASTIG – PIERDERE).
Aceasta Faza procesuala are ca structura de baza Sedintele de dialog comune, mai exact, timpul in care ambele parti discuta si isi exprima punctele de vedere de fata cu mediatorul.
In timpul Sedintelor, este posibil ca, mediatorul sa observe necesitatea unei SESIUNI private, in care va discuta exclusiv cu o parte. Sesiunea privata este necesara atunci cand o parte refuza sa dialogheze in prezenta celeilalte parti care este in conflict, cand o parte are anumite informatii confidentiale pe care cealalta parte nu trebuie sa le cunoasca, cand o parte se simte stanjenita sa vorbeasca cu cealalta parte etc. Mediatorul decide cand intra in sesiuni private, si cu ce parte intra mai intai. De mentionat ca fiecare parte va intra in sesiune privata cu mediatorul, in timp aproximativ egal.
3. Faza procesuala de PostMediere sau de Inchidere a medierii. Aceasta faza pune capat fazei de mediere propriu zisa. Ea se incheie in toate cazurile cu un proces verbal de Inchidere a medierii, in care mediatorul constata inchiderea procedurii.
Inchiderea medierii poate avea loc in 4 moduri:
- partile au ajuns la un acord, la o solutie care priveste toate aspectele conflictului
- partile au ajuns la un acord partial in ceea ce priveste conflictul
- partile nu au ajuns la un acord, la o solutie
- partile sau una din parti renunta la mediere
3.1. Daca partile au gasit intelepciunea de a solutiona singure conflictul in virtutea avantajelor si beneficiilor medierii, mediatorul redacteaza intelegerea partilor, care va avea titul de Acord de Mediere si va contine datele partilor, obiectul medierii si intelegerea, acordul partilor, continand toate detaliile necesare punerii lui in aplicare. Acordul reprezinta intelegerea partilor si are putere de lege intre ele, este valid si valabil inca de la semnarea lui. Fata de terti, si pentru a capata putere de titlu executoriu Acordul se va prezenta la un Notar sau la o Instanta.
3.2. Daca partile au gasit o solutie partiala pentru conflictul lor, se va proceda ca la punctul 3.1, mediatorul va intocmi un Acord de Mediere Partial, mentionand exact aspectele care au fost solutionate si aspectele care au ramas de solutionat intre parti.
3.3. Daca partile in urma sedintelor de Mediere nu au ajuns la un acord, Mediatorul va constata esuarea medierii, va declara Medierea inchisa, si va consemna aceasta intr-un proces verbal, mentionand partile, obiectul conflictului si motivele neajungerii la o solutie reciproc agreata.
3.4. Daca partile, in timpul medierii motivat sau nemotivat, doresc intreruperea Medierii, mediatorul este obligat sa puna capat procesului de mediere, in baza principiului autodeterminarii partilor. In acest sens, va lua act de dorinta partilor, sau a unei singure parti de a renunta la mediere, si va incheia un proces verbal in care se va specifica motivul inhiderii procedurii, si anume renuntarea unei parti la a mai continua procesul de mediere.
4. Acordul de mediere reprezinta actul final care se redacteaza de catre mediator in urma procesului de mediere, act care consfinteste solutia la care au ajuns partile. Acordul de mediere are putere de lege intre parti. Forta juridica a unui ACORD DE MEDIERE, este cea a unui contract bilateral, in care partile se obliga sa faca, sa dea, sau sa execute ceva. Acordul de mediere este valid, valabil si viabil inca din momentul semnarii lui, si produce efecte juridice din acel moment.
4.1. Daca medierea a avut loc in timpul unui proces judiciar de pe rolul unei instante, si procesul judiciar a fost suspendat pentru desfasurarea procesului de mediere, partile, in urma medierii, sunt obligate sa se prezinte instantei cu procesul verbal de inchidere a procedurii de mediere, si, in cazurile in care au ajuns la un ACORD DE MEDIERE, sa prezinte instantei acel acord. Instanta va lua act de acordul de mediere si va da o hotarare care va consfinti intelegerea partilor asa cum este ea constatata in Acord.
4.2. Daca Medierea a avut loc inainte de derularea unui proces judiciar, partile primesc de la mediator procesul verbal de inchidere a medierii, si daca au ajuns la o solutie, mediatorul redacteaza ACORDUL DE MEDIERE si il inmaneaza partilor. Acordul produce efecte juridice intre parti inca de la data semnarii lui. Prezentarea Acordului la un notar public sau la o instanta nu este obligatorie, decat cu exceptia cazurilor in care Acordul contine transferuri de drepturi de proprietate sau alte drepturi reale, sau cauze si partaje succesorale. In aceste cazuri prezentarea Acordului de Mediere la un notar public sau la instanta de judecata este obligatorie sub sanctiunea nulitatii Acordului. Acordul de mediere care nu are in continutul sau transferuri de drepturi de proprietate, drepturi reale, partaje si/sau cauze succesorale, pentru a deveni un act cu titlu executoriu, se va putea prezenta instantei de judecata sau unui notar public, insa partile nu sunt obligate si validitatea actului nu este conditionata de prezentarea lui notarului sau instantei. Daca se va prezenta instantei, instanta va lua act de Acord si va da o hotarare in camera de consiliu. Daca Acordul se va prezenta unui Notar Public, notarul va lua act de acord si il va autentifica, investindu-l astfel cu putere de titlu executoriu.