Mediator versus Avocat

Mediatorul trebuie să accepte că nu toate conflictele pot fi rezolvate prin mediere. Etica mediatorului impune ca acesta să informeze părţile atunci când consideră că un anumit caz nu se poate rezolva prin mediere, datorită naturii cazului sau datorită imposibilităţii părţilor de a trece peste poziţii.

Avocaţii iau cazurile mediatorilor?' 'Mediatorii iau cazurile avocaţilor'. Acesta este un război fără miză.

Aparent, avocaţii şi mediatorii au aceeaşi piaţă, conflictele. În realitate, cele două profesii abordează aspecte complet diferite ale conflictelor. Mai important, este nevoie şi va fi întotdeauna nevoie de abordarea ambelor aspecte.

ROLUL AVOCATILOR este de a aborda conflictele din punctul de vedere al drepturilor individuale sau de grup şi al normelor de drept. În orice relaţie contractuală, scrisă sau verbală, părţile au fiecare în parte drepturi pentru care, dacă sunt încălcate, se pot solicita şi daune. De asemenea, există conflicte cu privire la încheierea de noi raporturi juridice, cum ar fi divorţul, custodia, sau reînnoirea unui contract comercial pe baza unuia preexistent, sau negocierea şi renegocierea contractelor de muncă. Sistemul de justiţie a apărut tocmai din nevoia de a apăra drepturi individuale sau de grup. Avocaţii sunt cei chemaţi să sprijine pe cei care sunt în căutarea unui drept, capabili să descifreze legile şi să ofere apărare celor care îşi solicită drepturile în cadrul unui contract.

ROLUL MEDIATORILOR este de a ajuta părţile să abordeze relaţia contractuală (vorbim de un contract în sens larg, scris sau verbal). Mediatorul este interesat de ce au părţile în comun şi vor să păstreze pe viitor în comun. Prin mediere, părţile iau decizii de comun acord, pe termen lung. Părţile îşi exprimă interesele şi nevoile, le înţeleg pe ale celuilalt. Acordul semnat este voluntar şi responsabilizează părţile în ceea ce priveşte relaţia.

În justiţie, avocatul îl ajută pe X să câştige împotriva lui Y şi ţine de natura profesiei de avocat să fie părtinitor şi să urmărească realizarea exclusivă a interesului părţii pe care o reprezintă.

În mediere, X şi Y găsesc împreună soluţii de continuare a contractului sau terminare în anumite condiţii şi ţine de natura profesiei de mediator ca acesta să fie imparţial şi să urmărească satisfacerea intereselor reale ale ambelor părţi. Aşadar, cele doua situaţii nu se exclud una pe alta şi nu se află în competiţie. Este nevoie de justiţie pentru protejarea drepturilor, după cum este nevoie de mediere pentru a găsi soluţii colaborative pe termen lung.

Ca atare, cele două profesii sunt  diferite şi nu au aceeaşi piaţă. Mediatorul  nu poate fi si avocatul partilor din mediere.

Mediatorul, pe de altă parte, conform eticii profesionale, nu dă sfaturi juridice. Rolul său este de a ajuta ambele părţi să comunice mai bine şi să ia decizii de comun acord în condiţii de cooperare. Partea de drepturi este rezervată exclusiv avocaţilor. Mediatorul este obligat să informeze părţile despre acest aspect şi să sugereze ca aceştia să solicite sprijin legal dacă au nevoie.

De asemenea, rolul mediatorului nu este şi nu ar trebui să fie acela de a elibera acte tipizate prin care se precizează că părţile sunt de acord să stingă un conflict, cu simplul scop de a obţine mai rapid o decizie judecătorească. Rolul mediatorului este de a soluţiona în mod real conflicte.

Există avocaţi  mediatori si in momentul când practică medierea, avocatul îşi dă jos haina de avocat. Practică altă meserie. În ţările cu experienţă în mediere s-a înţeles de mult cât de importantă este medierea şi că aceasta nu este un pericol pentru piaţa avocatilor şi nici invers.