De ce medierea!

Medierea este o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate in calitate de mediator.

Medierea este o justitie non-judiciara deoarece partile ajung la o intelegere in cadrul confidential si neutru al unui Birou de Mediator. Este o justitie, o dreptate facuta in campul intereselor si nevoilor partilor, o dreptate bilaterala, ambele parti ale conflictului raman multumite in urma solutiei pe care impreuna cu mediatorul au gasit-o si agreat-o. Acest camp al intereselor si nevoilor partilor este campul de mediere. Iar justitia pe care singure si-o fac partile in procesul de mediere, cu asistenta si prin facilitarea mediatorului, este o justitie de durata care leaga si consolideaza relatiile dintre parti, si chiar previne aparitia sau escaladarea conflictului dintre parti. De aceea medierea este o justitie non-judiciara care are loc intr-un camp al intereselor si nevoilor partilor, in limitele si cu respectarea drepturilor lor. Si este o justitie si prin prisma faptului ca conflictul dintre ele inceteaza, partile dialogheaza din nou, relatiile se reconsolideaza; nu este aceasta cea mai mare dovada de dreptate, de justitie? Imi vine greu sa cred ca procesul judiciar face dreptate, tocmai prin prisma faptului ca neintelegerile si conflictul dintre parti escaladeaza, si creeaza intre ei o adancitura de ne-refacut, si astfel o parte, sau chiar si ambele parti raman cu impresia si sentimentul de ne-dreptate.

In procesul de mediere, mediatorul micsoreaza aceasta ruptura dintre parti, creaza punti de legatura, de dialog intre ele, si prin comunicare si deschidere spre un dialog constructiv se ajunge la o solutie a partilor, o solutie gasita de acestia sub asistenta si prin facilitarea mediatorului, o intelegere reciproc multumitoare. Cred ca aceasta este adevarata justitie si dreptate, cand sabiile au fost ingropate si partile si-au redeschis drumul spre dialog si cooperare. In MEDIERE solutia este de tip WIN WIN, ambele parti castiga si sunt multumite, deoarece interesele si nevoile lor au fost atinse intr-o masura multumitoare si satisfacatoare, prin solutia la care au ajuns sub asistenta si prin facilitarea mediatorului.

Principiile care guvernează medierea sunt:

1. neutralitatea,
2. imparţialitatea 
3. confidenţialitatea

• se poate recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanțelor competente
• este posibilă în condițiile în care toate părţile aflate în litigiu sunt de acord cu această metodă alternativă de soluționare a disputelor
• mediatorul nu poate impune părţilor o soluție cu privire la conflictul supus medierii
• susținerile făcute pe parcursul medierii de către părțile aflate în conflict, precum şi de către mediator nu pot fi folosite ca probe in cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel ori legea prevede contrariul
• când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se redactează un acord care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată care poate fi supus verificării notarului public in vederea autentificării ori, după caz, încuviinţării instanţei de judecată
• în orice fază a procedurii de mediere, oricare dintre părțile aflate în conflict are dreptul de a denunţa contractul de mediere, încunoștințând, în scris, cealaltă parte şi mediatorul.

Incepând cu 1 august 2013 , o parte din acţiunile civile şi penale vor fi respinse de către instanţele de judecată dacă părţile nu vor trece, înainte de începerea procesului, printr-o şedinţă obligatorie de informare asupra avantajelor medierii.

Potrivit articolului 2 alineatul 1 indice 2 al Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, "instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop", pentru unele litigii.

Totodată, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 4/2013, aceste prevederi se aplică numai proceselor începute după data de 1 august 2013.

Procedura de informare privind medierea nu poate depăşi 15 zile.

Dovada participării la şedinţa de informare se face printr-un certificat eliberat de mediator, în timp ce, dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei sau nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care va fi depus la dosarul instanţei.

Dacă în urma şedinţei de informare părţile sunt de acord să soluţioneze litigiul prin mediere, se va încheia un contract de mediere şi se va stabili o dată la care va avea loc şedinţa de mediere. În unele cazuri, pentru soluţionarea litigiului, pot avea loc mai multe şedinţe, discuţiile mediatorului putându-se desfăşura şi cu fiecare parte în sesiuni separate. Dacă părţile se înţeleg asupre rezolvării litigiului, se încheie un acord de mediere, care va fi înaintat instanţei de judecată, pentru încuviinţare. Instanţa de judecată va pronunţa o hotărâre judecătorească, numită «de expedient», care va consfinţi înţelegerea părţilor concretizată în acordul de mediere.

Potrivit articolului 60 indice 1 din Legea 192/2006, cu modificările şi completările ulterioare, părţile sau partea interesată trebuie să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în cazul mai multor tipuri de litigii: în domeniul protecţiei consumatorilor; în materia dreptului familiei, în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate; în cazurile de malpraxis, în litigiile de muncă, în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 de lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la alte proceduri prevăzute de lege.

De asemenea, în materie penală, procedura de informare este obligatorie în cazul "infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat.